[Review] Apă naturală de trandafiri Naturalis

8/16/2014

     Bună, fetelor! 
   Îmi pare tare rău că am lipsit de aici zilele trecute, dar am fost destul de ocupată, mai exact am tot ieşit, ba prin oraş, ba prin afara lui...am profitat mai mult de vacanţă.
    A venit timpul să vă vorbesc despre un produs descoperit în vară, cu care tenul meu s-a împăcat foarte bine. Este vorba, aşa cum aţi văzut din titlu, despre un produs nepretenţios, apa de trandafiri, cunoscută pentru proprietăţile sale asupra pielii. Eu am ales-o pe cea de la Naturalis.


     Se ştie că apa de trandafiri este un izvor de frumuseţe şi sănătate pentru pielea noastră, având efecte calmante, tonice, revitalizante, dar previne totodată şi îmbătrânirea pielii. Este foarte utilă atât pentru piele, cât şi pentru buze şi păr, dar eu am ales să o folosesc pentru ten.
      O folosesc zilnic, dimineaţa, astfel: după ce am limpezit tenul, o pulverizez pe o dischetă demachiantă şi o aplic pe faţă, fără să evit zona ochilor, pentru senzaţia de revigorare pe care mi-o oferă, dar şi pentru faptul că nu provoacă usturimi. După folosire, persistă pe ten o senzaţie de fresh, de curat şi proaspăt, dar eu o ador mai ales pentru faptul că mă ajută foarte mult în combaterea cearcănelor şi curăţarea delicată a tenului.
      Trebuie să recunosc că în primele zile de folosire, nu mă împăcam cu ea, datorită mirosului, puţin deranjant la început pentru mine. În timp, am început să-l ignor şi acum pot să spun că deja îl tolerez şi chiar a început să îmi placă. Acest miros se datorează faptului că apa de trandafiri a fost obţinută prin distilarea petalelor.
      În fotografia ce urmează vă las lista de ingrediente, precum şi descrierea şi modul de utilizare indicate de producători. 


   După cum puteţi observa, doar trei ingrediente compun această apă de trandafiri, lucru minunat, aş spune eu. O apreciez şi pentru ambalajul practic şi totodată atractiv, flaconul fiind prevăzut cu o pompiţă, care facilitează dozarea produsului. În plus, faptul că este  transparent îmi permite să văd cât de mult(sau de puţin...) produs mi-a mai rămas. 
    Eu am achiziţionat-o acum o lună şi ceva, dintr-o farmacie Catena şi am consumat doar un sfert din produs, ceea ce mi se pare mai mult decât rentabil. Preţul ei este de 19 lei, dar dacă dispuneţi de un card Catena, o veţi putea cumpăra la un preţ mai mic, 13 lei. 
      În concluzie, eu zic că merită încercat acest produs! Prin intermediul lui, natura ne oferă îngrijirea de care tenul nostru are atâta nevoie. Eu una nu aş mai renunţa la ea şi mă bucur că am avut inspirata idee de a o achiziţiona. Nu mi-a provocat usturimi, mâncărimi, nu mi-a iritat pielea, ci dimpotrivă: mi-a lăsat şi îmi lasă tenul curat şi fresh, fără să îl încarce. Eu o recomand mai ales acum, în sezonul cald.
        Aţi testat-o? Dacă nu, v-ar tenta?
Vă pup :*



You Might Also Like

18 comentarii

  1. Nu am putut sa nu observ unghiile frumoase! Apa de trandafiri este un must have tot anul. Eu imi cumpar din Turcia-Isparta de unde se si fabrica uleiul de trandafir pentru Franta.
    www.bysunshine.com

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, draga mea!
      Mă bucur că eşti de acord cu mine.
      Te pup :*

      Ștergere
  2. Am observat si eu unghiile frumoase si ingrijite, n-am folosit niciodata apa de trandafiri,merita sa incerc. Te invit la un concurs pe blogul meu, daca vrei si ai timp sa participi.
    http://367dezile.blogspot.ro/2014/08/concurs-cu-premii-de-suflet.html
    ITI MULTUMESC!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc!
      Chiar merită, să ştii!
      O să arunc o privire şi poate mă înscriu şi eu!
      Te pup :*

      Ștergere
  3. Bună,
    Vino si ia Gratuit Imagini Mișcătoare Gif foarte frumoase pentru blog (ape curgatoare, flori, animale, peisaje, oameni, etc.) și pentru Telefonul Mobil.
    Colțișor de Rai
    3D Animated Gifs
    Te aștept cu drag,
    Valy

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu nu am gasit inca o apa de trandafiri la care sa pot suporta mirosul. Daca nu imi place, nu o pot folosi. E ciudata avand in vedere ca imi place mirosul adevarat de trandafiri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La început, şi eu am crezut că nu o voi putea folosi, datorită mirosului destul de puternic. Dar am încercat să îl tolerez şi în ziua de azi mă declar mulţumită de acest produs, chiar şi cu micul lui defect-mirosul.
      Te pup :*

      Ștergere
  5. Bună Annie!
    Nu am încercat-o,dar având card la Catena cu siguranță o
    voi cumpăra!
    O duminică frumoasă îți doresc!
    Pup cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merită, te asigur eu!
      Te pup şi eu :*

      Ștergere
  6. Eu am o problema cu mirosul trandafirilor in parfumuri, cumva nu imi place, intodeauna evit acet miros. Asa ca, nu am incercat acest produs, dar imi place mult ambalajul si faptul ca nu contine ingrediente toxice, nesanatoase!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmm...nu ştiu ce să îţi spun aici. Încearcă totuşi şi apa aceasta!
      Da, şi mie mi-a plăcut acest lucru.
      Te pup :*

      Ștergere
  7. Si mie imi place apa de trandafiri, o prefer in locul apei termale pentru improspatarea tenului. Nu stiam despre acest produs insa. Are un pret avantajos cu discountul aplicat, trebuie sa o incerc si eu, chiar merita.
    Multumesc frumos!
    Pupici! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Clar trebuie să o încerci!
      Şi eu mulţumesc!
      Te pup :*

      Ștergere
  8. hey there :) cool post !its pretty!

    Visit my pages if you like and maybe you would like to follow each other? let me know and leave me your links aswell

    Blog | Facebook | Bloglovin




    kiss from Germany

    Suvarnaagold

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu am folosit niciodata o apa de trandafiri, dar mi-as dori sa o incerc pe cea prezentata de tine. Imi place mult cum arata ambalajul. O sa dau o fuga pe la Catena sa o achizitionez si eu. Cred ca va face bine tenului meu :)

    http://frommwithloveblog.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să îmi spui şi mie dacă ţi-a plăcut la fel de mult!
      Te pup :*

      Ștergere

Orice sfat sau părere contează! ♥

ETICHETE ♥

TRANSLATE ♥